Naționala Columbiei a câștigat, duminică noapte, scor 1-0, meciul jucat împotriva primei reprezentative a Statelor Unite ale Americii, în finala mică a ediției centenare de la Copa America, și a terminat competiția pe locul al treilea.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Carlos Bacca, atacantul formației italiene AC Milan, în minutul 31. După înfrângerea din semifinalele competiției, scor 0-4, împotriva Argentinei, naționala Statelor Unite, clasată pe locul 31 în ierarhia mondială, a pierdut pentru a doua oară în fața Columbiei la Copa America.
Cel mai aproape de a marca pentru SUA a fost atacantul Bobby Wood, care a lovit bara porții lui Ospina în minutul 62. Odată cu ajungerea în finala mică, naționala Statelor Unite și-a egalat cea mai bună performanță de la Copa America. În 1995, SUA termina tot pe locul patru la ediția găzduită atunci de Uruguay.
Naționalele Argentinei și a statului Chile își vor disputa finala mare a competiției, luni noapte, de la ora 03:00, ora României, pe stadionul MetLife din Rutherford, New Jersey. Cele două formații se vor întâlni pentru a doua oară consecutiv în finală, după ce anul trecut Chile a învins Argentina, scor 4-1, la loviturile de departajare.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER